Tag Archives: timetv.ro

Tipuri de reportaj. Televiziunea ONLINE LIVE

0.00 avg. rating (0% score) - 0 votes

Reportaj de Atmosfera

 

Poate fi usor atemporal, si datorita faptului ca textul are un caracter literar (mai) marcat. Descrie scene sau ambiante pitoresti sau semnificative, oferind astfel un context emotional evenimentului/actualitatii. Din perspectiva functiei de informare a presei, sunt necesare câteva sublinieri:
a) Daca reportajul de atmosfera apare înaintea informatiei brute importante si complete (Vd. Calitatile informarii), acest fapt conduce la subinformare. Orizontul de asteptari ale publicului este contrariat. Reportajul ar fi receptat ca o divagare, ca o tentativa de a ascunde fapte importante;
b) De regula, ritmul actualitatii nu ofera prea multe momente de respiro (= permanenta criza de spatiu). Iata de ce, locul reportajului de atmosfera este în week-end si – mai ales – în magazine.

mass media ulive.ro streaming live ulive

mass media ulive.ro streaming live ulive ONLINE LIVE

(Grand) Reportage.

1. Reportaj consacrat unui eveniment foarte important si complicat.

2. Reportaj amplu, însotit de numeroase ilustratii, considerat ca si ancheta (jurnalistica), o suma a genurilor redactionale. Deoarece spatiul tipografic este amplu, si în jurul textului principal pot fi grupate alte texte de diferite facturi (mici reportaje, interviuri succinte, portrete, profiluri etc.) – care îl completeaza. De regula, grand reportage presupune o redactare mult mai elaborata, în care sunt folosite elemente ale artei narative, dramatizarea etc.

Reportajul în Televiziune.

Telul reportajului în televiziune este acelasi: sa informeze în asa fel încât telespectatorul sa se simta în mijlocul evenimentului. Imaginile bine alese, cu continut de informare, “graitoare”, corect montate, cu un mixaj armonios (imagine + cuvânt + sunet). Primplanul alternat cu gros-planul subliniaza unghiul de abordare si, totodata, planul textului. Sound-ul (zgomote, sunete din mediul ambiant) completeaza decorul. Sunt detaliile semnificative. Citatele/dialogurile reprezinta marturiile din si despre realitate. Iar o grimasa, o exclamatie de durere/de bucurie spun instantaneu tot atât cât mai multe cuvinte bine alese. Gândirea/sensibilitatea reporterului de televiziune sunt preponderent vizuale.

Dar colectarea informatiei (tehnica interviului, ascultarea, empatia etc.) – sunt tehnici comune, universal-valabile.
Reportajul de televiziune(în afara distinctiei valabile si pentru interviu: în direct vs. înregistrat) se clasifica, practic, dupa aceleasi criterii.

Criteriul nu este neaparat timpul (timing). Asadar, mic reportaj, reportaj de atmosfera, portret, profil, grand reportage, reportaj-ancheta. Sau/si transmisii LIVE (reportaje) în direct, istorice: aselenizarea, asasinarea unui presedinte de stat sau (doar?) spectacole planetare: Olimpiada, un campionat mondial de fotbal etc. (Vd. si Breaking News). Reportajul scris, reportajul vazut, doua fatete ale unei singure realitati: jurnalismul creativ, inteligent, performant.

Extrase din Manual de jurnalism, vol. I,
Bucuresti, Ed. Tritonic)

0.00 avg. rating (0% score) - 0 votes

Copiii şi televiziunea. Streaming LIVE…

5.00 avg. rating (99% score) - 1 vote

Streaming LIVE

Am văzut în capitolele anterioare modul în care televiziunea influenţează nu numai capacităţile fizice şi intelectuale ale copiilor dar şi procese extrem de importante: concentrarea, atenţia, imaginaţia. Vom analiza acum alte efecte ale modului în care televiziunea recreează realitatea şi urmăririi în exces a programelor. Copii se uită la televizor, în medie, 23 de ore pe săptămână, mai puţin decât timpul petrecut la şcoală şi cu mult mai puţin decât cel petrecut discutând cu părinţii sau cu prietenii. Un studiu mondial realizat de Academia americană de pediatrie arată că, din cei 70 de ani pe care îi va trăi, un om va sta 7 ani în faţa televizorului.

copii-TV-press-ulive.ro-trasmisii-live-streaming-live-cu-telefonul-ulive

Streaming

O statistică îngrijorătoare arată că preşcolarii îşi petrec cea mai mare parte a timpului liber în faţă micilor ecrane. Este extrem de răspândită practica părinţilor de a-şi pune copiii (chiar dacă sunt foarte mici) în faţa televizoarelor pentru a-i linişti şi pentru a scăpa de grija lor. Atracţia pe care în special reclamele o exercită asupra copiilor cu vârste foarte fragede se explică prin succesiunea foarte rapidă de imagini intens colorate, de însoţirea acestora cu melodii jucăuşe şi de folosirea masivă în publicitate a copiilor, a personajelor din desenele animate sau a unor fiinţe fantastice. De asemenea, s-a constatat că, pe măsură ce cresc, tot mai multe activităţi le desfăşoară în prezenţa unui televizor prins. Mănâncă sau se joacă, îşi fac lecţiile sau discută cu ceilalţi în faţa televizorului. Atenţia copiilor este împărţită. S-a constata că 60 % din timp îl acordă televizorului şi nu celeilalte activităţi desfăşurate simultan.

După 6 ani, durata vizionării programelor televiziunii scade sensibil atât din cauza diminuării timpului liber cât şi existenţei unor alternative. În adolescenţă creşte iar, în primul rând din cauza incapacităţii multor tineri de a construi relaţii cu ceilalţi şi de a-şi folosi timpul liber în activităţi desfăşurate alături de prietenii lor, în paralel cu scăderea sensibilă a celor realizate împreună cu părinţii.

Televiziunea ilustrează interacţiunea socială şi relaţiile interumane. Oamenii din televizor îşi exprimă sentimentele, emoţiile, empatia, bunătatea. Ei se arată şi a fi insensibili şi violenţi. Toate acestea au un impact major asupra modului în care copiii sunt capabili să identifice situaţii similare în viaţa de zi cu zi şi să le înţeleagă conotaţiile. Televiziunea prezintă, de obicei, un complex de teme despre normalitatea sau anormalitatea unor tipuri de relaţii umane, despre legătura dintre anumite situaţii şi răspunsurile cele mai potrivite. Toate acestea reflectă valorile culturale împărtăşite de comunitatea în care se difuzează programele respective. Pe de cealaltă parte, telespectatorii sunt stimulaţi să reacţioneze la prezentarea unor situaţii care seamănă foarte mult cu cele întâlnite în realitate. Mai mult, a crescut tendinţa de a răspunde acestora in urmă în acelaşi mod în care observă că reacţionează personajele de ficţiune. Cu cât situaţia prezentată de o emisiune pare mai reală, cu atât răspunsul telespectatorului este mai intens, cu atât reacţia lui reflectă sistemul de valori în baza căruia ar acţiona în realitate.

Din păcate, situaţiile respective sunt ilustrate şi în emisiunile adresate copiilor, ele neputând fi identificate corect, din cauza lipsei de experienţă practică. Astfel, copiii află cu ce situaţii s-ar putea întâlni în viaţă dar, mai presus de aceasta, învaţă cum să răspundă la acestea într-un mod acceptabil din punct de vedere ale normelor sociale împărtăşite de comunitate şi de realizatorii de televiziune. Televiziunea îi arată pe oameni exprimându-şi trăirile în mod explicit. Aceştia se bucură, se supără, le pare rău, se entuziasmează, le este frică, sunt surprinşi, se simt vinovaţi, sunt dezgustaţi. O analiză atentă ne arată că există un şablon relaţional între situaţie şi reacţia la ea. Cu alte cuvinte, se prezintă atât situaţia cât şi răspunsul considerat normal la aceasta. O analiză cantitativă ne arată că cele mai des reprezentate în televiziune sunt reacţiile de tipul: furie, frică, curiozitate, bucurie şi tristeţe. Mult mai rare sunt manifestările sentimentului de vinovăţie sau de dezgust. Aceste trăiri sunt asimilate de copii împreună cu modurile cele mai frecvent ilustrate de exprimare. Ei “recunosc” în viaţa de zi cu zi caracteristicile manifeste ale trăirilor celorlalţi şi nu ajung la concluzii în urma analizei situaţiei. la rândul lor, apariţia unui anumit afect atrage manifestarea lui într-un anumit fel preluat din modelul prezentat de emisiunile de televiziune. Astfel, copiii învaţă să recunoască manifestările emoţionale, îşi fac o părere despre incidenţa cazurilor în care oamenii simt una sau alta dintre emoţii, învaţă să asocieze unele situaţii cu stări afective specifice şi asimilează aşteptările societăţii privind comportamentul şi manifestările emoţionale. Totul conduce, aşa cum spuneam, la construirea unor anumite modele care includ reacţia emotivă, experienţele, expresia şi comportamentul.

Riscul cel mai mare este acela că, la situaţii asemănătoare ca formă, copiii tind să răspundă afectiv şi să se comporte conform modelului asimilat. Până la 7 ani, copiii intervievaţi au fost capabili să recunoască plăcerea şi neplăcerea manifestate de personajele preferate. După această vârstă, ei pot identifica fericirea şi tristeţea unor copiii din emisiunile văzute. dar, doar în jumătate din cazuri, au putut identifica supărarea ca stând la baza reacţiei personajului. Frica a fost şi mai greu de identificat, pentru că modul de manifestare nu corespundea modelului asimilat. Acest model se aplică nu numai în relaţiile dintre copii şi ceilalţi oameni din lumea reală ci şi între ei şi personajele sau situaţiile prezentate în televiziune. Astfel ei reacţionează emoţional la întâmplările din filmele de ficţiune şi faţă de trăirile personajelor ca în realitate.

Dezvoltarea cognitivă influenţează şi răspunsul afectiv la televiziune. Intensitatea reacţiei copiilor la conţinutul programelor scade odată cu creşterea capacităţii de a face distincţia dintre realitate şi ficţiune. În special frica este cea care se manifestă din ce în ce mai puţin pe măsură ce creşte capacitatea de a înţelege intriga filmului urmărit şi de transfera în analizarea situaţiei elemente dobândite în construirea relaţiilor de zi cu zi. Mai mult, s-a observat că frica este mult mai pregnantă în situaţii cu care copiii s-ar putea confrunta în realitate. Pe măsură ce copiii cresc, apare capacitatea de a înţelege legătura dintre cauză şi efect şi de a identifica urmările concrete ale unei acţiuni, chiar dacă acestea nu sunt prezentate ca fiind succesive. Nu e de mirare că mulţi copiii folosesc schema de desfăşurare a intrigii şi ajungerea la un deznodământ ca pe un şablon pe care îl folosesc atunci când evaluează situaţii reale.

Putem concluziona că, în absenţa unei participări a părinţilor la procesul natural de creare a unei imagini despre lume şi la stabilirea unor scheme logice de comportament şi reacţie, în condiţiile în care şcoala se dovedeşte incapabilă să umple golurile lăsate de această absenţă, televiziunea este cea care, chiar dacă nu urmăreşte în mod conştient acest lucru, are un câmp larg de acţiune pentru a influenţa dezvoltarea psihică a copiilor şi de a înlocui un proces coerent de educaţie cu unul fragmentat, aproape imposibil de controlat şi cu efecte care apar într-un interval lung de timp.

Mai puteti citi pe ULive.ro si:
Relaţia între stat și mass-media  ……
Ce inseamna mass-media?…..

Televiziunea – stimulator de violenţă.

 

  • extras din
    Radu Herjeu TEHNICI DE PROPAGANDĂ, MANIPULARE ŞI PERSUASIUNE ÎN TELEVIZIUNE
5.00 avg. rating (99% score) - 1 vote

Relaţia între stat și mass-media

5.00 avg. rating (99% score) - 1 vote

Pentru a înţelege mai bine felul în care mass-media îşi interpretează rolurile, trebuie să vedem care sunt raporturile cu celălalt nucleu de putere – politicul (reprezentat aici de guvern). Există în principal patru tipuri de construcţii politice:

  •  democraţie
  • dictatură ( Cuba, Coreea de Nord )
  • de dezvoltare ( Coreea de Sud, Indonezia )
  • autoritarism ( Egipt, Belarus )
mass-media-press-ulive.ro-trasmisii-live-streaming-live-cu-telefonul-ulive

ULive.ro – transmisiuni LIVE (streaming video)

În funcţie de acestea vom vedea că şi mass-media se împarte în mai multe categorii, fiecare cu caracteristicile sale:

– social-responsabilă – media este însărcinată să ofere publicului informaţiile şi ştirile importante, fără nici un control din partea guvernului, dar supusă unor presiuni din partea acestuia şi responsabilă faţă de societatea civilă. Cel mai mare inconvenient al acestui tip de presă este dependenţa sa de interesele proprietarilor săi, care, de multe ori pot coincide cu cele ale guvernului;

– presa este deţinută de guvern şi trebuie să protejeze status-quo–ul acestuia. Nu este decât o prelungire a guvernului, fără personalitate proprie;

– guvernul controlează în mare parte presa prin pârghii administrative (chiar dacă aceasta este deţinută de privaţi) astfel că marea parte a informaţiilor vor fi astfel oferite publicului încât să avantajeze şi să sprijine intenţiile guvernului. Se poate spune că aici presa este un colaborator al guvernului;

– deşi mass-media nu este deţinută de guvern, influenţa politică a acestuia asupra societăţii este mult prea mare şi, prin urmare, presa este angrenată în jocul politic.

După cum se poate vedea, nici o formă nu este perfectă. De aceea cercetătorii au imaginat un sistem în care media este proprietate publică, nonprofit şi care să permită cetăţenilor să aleagă informaţiile care li se par importante pentru a fi dezbătute. Din păcate este vorba despre un sistem utopic.
Este evident faptul că permanenta căutare a unui sistem relaţional mediapublic perfect este determinată de dorinţa diminuării puterii de manipulare pe care o are mass-media. Pentru că, fiecare categorie descrisă mai sus foloseşte un anume tip de propagandă şi anumite tehnici de persuasiune şi manipulare, în funcţie de interesele pe care le are sau/şi pe care le apără.

Astfel :

– mass-media social responsabilă foloseşte din plin propaganda pentru a apăra interesele economice ale proprietarilor şi, evident, pe cele politice ale celor care pot influenţa legile care determină bunăstarea sau falimentul marilor companii.
Manipularea este grosieră, deşi tehnicile folosite sunt extrem de bine puse la punct. Ideea înrădăcinată şi intens susţinută de presă că se bucură de o independenţă totală faţă de politic face ca publicul (consumatorul de informaţii) să fie încrezător şi, prin urmare, neatent la substratul mesajelor transmise. Aceasta face foarte uşoară munca celor care pun în practică propaganda pentru atingerea unui anumit scop.

– În sistemele dictatoriale, presa este un simplu instrument de propagandă în favoarea ideilor clasei politice în vederea atingerii scopurilor acesteia. Manipularea este grosieră iar tehnicile sunt primitive (apelează la instinctele de bază, în special la frică). Explicaţiile sunt, însă, altele decât în cazul democraţiilor. Neexistând alternativă la sursa de informare, manipulatorul îşi poate permite să iniţieze orice propagandă, oricât de absurdă ar părea ea.

– În societăţile de dezvoltare, planul politic este secundar, atenţie maximă dându-se celui economic. Propaganda este îndreptată în direcţia convingerii oamenilor că rezultatele bune nu pot fi obţinute decât cu acel tip de guvern, luând astfel de pe umerii poporului responsabilitatea de a se conduce. Manipularea nu poate fi atât de grosieră, pentru că oamenii au acces şi la alte surse de informaţie, iar rezultatele economice sunt vizibile şi cuantificabile. Tehnicile nu sunt însă foarte multe, pentru că ideile care trebuie transmise sunt
puţine şi destul de liniare.

– În sistemele autoritare, propaganda are ca scop păstrarea avantajelor proprii oferite de deţinătorul puterii. Pentru că sistemele autoritare doresc să fie privite ca unele democratice, şi mass-media acţionează în consecinţă. Manipularea se face mai ales prin omisiune, şi nu prin minciună. Tehnicile de manipulare sunt simple şi liniare.

Indiferent de tipul de sistem pe care îl servesc, cu care conlucrează, sau în cadrul căruia acţionează, mass-media este principala forţă de influenţare a opiniei publice. De aceea, guvernele învaţă să folosească forţa presei pentru atingerea propriilor interese. O poate face prin câştigarea bunăvoinţei, prin oferirea de avantaje, prin ameninţări, prin presiuni, prin îngrădiri, prin control administrativ.

Mai puteti citi si:

Cat de mult te tampeste privitul la TELEVIZOR? Ai curaj sa afli?

extras din

Radu Herjeu
TEHNICI DE PROPAGANDĂ,
MANIPULARE ŞI PERSUASIUNE
ÎN TELEVIZIUNE

 

 

 

5.00 avg. rating (99% score) - 1 vote

Ce inseamna mass-media? Streaming LIVE, ULive.ro

5.00 avg. rating (99% score) - 1 vote

Mass-media – Streaming LIVE, ULive.ro

Cultură, politică, afaceri, ştiinţă… Câte dintre acestea pot fi astăzi imaginate fără mass-media ? Cum ne-am putea obişnui cu ideea că mâine nu vom mai şti ce-a spus ministrul industriilor despre preţul căldurii ? Sau că vom afla după ce se vor fi tipărit şi răspândit fluturaşi în tot oraşul ? Cum am putea vota, dacă n-am şti ce ne promite x sau y ? Cum am mai cumpăra noi un detergent, dacă nu l-am vedea mare, colorat şi lăudat în toate ziarele ? Cum am afla că s-a descoperit leacul împotriva cancerului ?
Oricum am întoarce această problemă, mass-media a devenit parte integrantă a vieţii noastre, reuşind nu numai să se relaţioneze cu celelalte domenii dar să şi le şi aservească, pe undeva, făcându-le în mare parte dependente de interesele sale (ale celor care deţin diferitele mijloace de comunicare în masă ).

mass media ulive.ro streaming live ulive

Influenţa mass-media este omniprezentă şi omnipotentă. Ne înconjoară, ne pătrunde fără măcar, de cele mai multe ori, să ne dăm seama de acest lucru. Devenind, astăzi, cel mai influent factor al societăţii noastre, mass-media şi-a arogat (uneori i s-au mai şi oferit) câteva roluri diferite. Unul dintre cei mai mari sociologi care au analizat impactul mass-media asupra societăţii, Harold Lasswell, a afirmat în urmă cu 40 de ani că există 3 roluri principale :

  •  Supravegherea: informarea rapidă a societăţii de ameninţările, schimbările şi pericolele care ameninţă bunăstarea comunităţii. Aşa numitul “Câine de pază “.
  •  Interpretarea: mass-media are libertatea de a interpreta evenimentele cotidiene din societate, evaluând şi analizând efectele pe care le vor avea asupra comunităţii.
  • Transmiterea: mass-media transmite generaţiilor viitoare moştenirea socială care caracterizează o anumită cultură. Ea găseşte şi un rost al transmiterii evenimentelor din trecut în viitor.

Astfel, media construieşte un sistem unic în care valorile din sistemul social sunt perpetuate şi capătă continuitate şi consistenţă care oferă unei culturi caracterul său unic. Înainte, acest rol era asumat de bunici şi de  părinţi care transmiteau oral ceea ce se întâmplase în trecut. Prin aceste trei roluri ale sale, media are o influenţă enormă asupra noastră. S-a spus de multe ori că mass-media este cea care ne determină deciziile. Media este cea care ne spune cel mai des ce ar trebui sau ce nu ar trebui să fie important pentru noi din punct de vedere cultural, social, educaţional, politic şi economic.

Cele mai importante evenimente interne sau externe, despre care marea majoritate dintre noi are opinii formate extrem de puternice, ne-au fost aduse la cunoştinţă (ne sunt propuse spre interpretare şi evaluare) de către mass-media şi nu prin experienţă proprie. De aici şi uşurinţa cu care mass-media poate influenţa judecăţile noastre de valoare şi, prin urmare, alegerile pe care le facem sau deciziile pe care le luăm în urma lor. Există un paradox al informaţiei: cu cât suntem mai expuşi informaţiei (prin revoluţia comunicării) cu atât suntem mai puţin informaţi. Din două motive:

  • cu cât ştim mai mult cu atât ne simţim mai neputincioşi şi, de aici, intervin indiferenţa sau uitarea, acoperind totul cu alte evenimente (ex. Deşi revoluţia română este mult mai importantă pentru viitorul nostru decât bugetul din acest an, ştim mult mai multe despre acesta din urmă decât ne amintim de acum 10 ani).
  • cu cât ştim mai mult cu atât ne este mai greu (din cauza timpului – în special, dar şi al nivelului de inteligenţă şi de cultură) să asimilăm şi să înţelegem tot ceea ce ne înconjoară.

Astfel suntem tentaţi să cedăm altora această muncă – aceea de a prelucra şi de a comprima informaţiile pentru noi. (şi ghiciţi cine îşi asumă cu plăcere acest rol ?) Suntem, într-un fel, victimele propriei noastre inabilităţi de a manevra o cantitate atât de mare de informaţii fără a fi derutaţi. Mai ţineţi minte povestea cu cei doi măgari legaţi care trăgeau fiecare înspre o căpiţă de fân până când erau să moară de foame ? Cam aşa se întâmplă astăzi cu oamenii, în relaţia lor cu mass-media. Şi-atunci vine cineva (ghiciţi cine) şi-i învaţă pe cei doi măgari să meargă cuminţei unul lângă altul spre prima căpiţă şi apoi spre a doua căpiţă.

extras din

Radu Herjeu
TEHNICI DE PROPAGANDĂ,
MANIPULARE ŞI PERSUASIUNE
ÎN TELEVIZIUNE

5.00 avg. rating (99% score) - 1 vote