Televiziunea – stimulator de violenţă. Streaming LIVE, ULive.ro

5.00 avg. rating (99% score) - 1 vote

Televiziunea – (streaming LIVE, transmisiune LIVE)

Trebuie plecat de la o constatare de bun simţ. Influenţa imensă pe care televiziunea o are asupra atitudinilor, convingerilor şi comportamentului telespectatorilor săi nu poate fi negată şi, prin urmare, e greu de presupus că violenţa reflectată de programele sale ar trece fără să lase urme în modul în care oamenii se raportează la ceilalţi şi la societate. Rămâne de văzut în ce măsură conţinutul programelor influenţează creşterea numărului manifestărilor violente din societate. S-au realizat mai multe studii în acest sens. Unul dintre cele mai elocvente este Notel Study of Violence, desfăşurat într-o mică localitate din Canada. Până în 1973, anul începerii experimentului, locuitorii nu avuseseră acces la programele de televizune din cauza distanţei care separa orîşelul de centre urbane cu staţii de retransmisie a semnalului de televiziune. În doi ani, cercetătorii au putut constata o creştere cu 160 % a numărului actelor de violenţă fizică în cadrul comunităţii din Notel în timp ce, în alte două oraşe (comparabile ca mărime) în care locuitorii avuseseră acces la televiziune şi înainte de începerea experimentului, rata comportamentului violent rămăsese în mare neschimbată.

violenta-la-TV-press-ulive.ro-trasmisii-live-streaming-live-cu-telefonul-ulive

Televiziunea – (streaming LIVE, transmisiune LIVE)

Un alt studiu a vizat evoluţia ratei criminalităţii în Statele Unite, Canada şi Africa de Sud în urma apariţiei şi răspândirii televiziunii. Astfel, între 1945 şi 1974, În Canada şi Statele Unite rata criminalităţii a crescut cu 92, respectiv 93 %, în timp ce în Africa de Sud, ţară în care nu exista televiziune (!), aceeaşi rată a crescut cu 7 %. După 1975, an în care a început emisia televizată şi în Africa de Sud, rata criminalităţii a crescut cu 130 %. În fiecare ţară s-a observat că în 10-15 ani de la introducerea televiziunii, numărul crimelor s-a dublat. Există cazuri celebre în istoria criminalităţii de tineri care au ucis numai pentru a copia o schemă violentă văzută în televiziune. Un mare impact asupra publicului american a avut-o cazul fraţilor Brown din Minessota, care şi-au ucis părinţii, folosind un procedeu copiat până la amănunt dintr-un film de ficţiune văzut la televizor. Cei doi au fost condamnaţi, deşi apărarea a susţinut până la sfârşit că o responsabilitate egală poartă şi televiziunea care programase filmul incriminat.

Cauzele violenţei din societatea contemporană sunt multiple: creşterea într-o familile dezorganizată, abuzurile la care au fost supuşi copiii, frustrarea legată de nivelul de trai, continua goană după oportunităţi mereu refuzate, dificultatea din ce în ce mai mare de a trece peste prăpastia care separă categoriile sociale, greutatea de a alege singur un drum în viaţă etc. În orice caz, decizia privind dacă şi cum să folosim violenţa ca răspuns la numeroasele şi variatele conflicte cărora trebuie să le facem faţă în fiecare zi este determinată de regulile, normele şi standardele de comportament pe care fiecare om le asimilează din lumea înconjurătoare. Din această lume de la care învăţăm ce valori trebuie să respectăm şi în ce sistem trebuie să le integrăm pentru a ne permite o relaţionare cu ceilalţi cât mai benefică pentru întregul ansamblu al societăţii, fac parte nu numai părinţii noştri şi şcoala cu educatorii ei ci şi televiziunea, cu cele peste 7 ore cât ne pătrunde în medie în casă. Oamenii au tendinţa de a învăţa de la fiecare element cu care vine în contact. Este imposibil de crezut că ei nu învaţă de la acea structurare a realităţii care le este propusă în fiecare zi într-o cantitate care, aşa cum arătam în alt capitol, este depăşită doar de somn şi de serviciu. Astfel, televiziunea a început să joace un rol subtil de profesor de norme şi standarde de comportament, rol acceptat (dacă nu întotdeauna conştient) de majoritatea telespectatorilor. De aceea, este greu de contestat faptul că orice modificare a atitudinilor şi comportamentului unor indivizi nu are la bază o schimbare a sistemului de valori în care acesta crede şi, implicit, o influenţă a acelor surse care au şi rol educativ.

Perseverenţa cu care mulţi manageri şi jurnalişti susţin că televiziunea nu ar trebui să aibă un rol educativ arată tocmai incapacitatea de asumare a acestui rol pe care televiziunea l-a căpătat, indiferent de intenţiile sale. A susţine că televiziunea informează fără să formeze este ca şi cum ai dori ca soarele să încălzească fără să dea lumină. Orice act informativ este, în acelaşi timp, şi un act formativ, chiar dacă intenţiile sursei nu converg în această direcţie. Este un fenomen obiectiv care ar trebui să-i preocupe pe acei jurnalişti care cred că, negând rolul educativ al televiziunii, acesta nu există.

Mai puteti citi pe ULive.ro si:
Relaţia între stat și mass-media  ……
Ce inseamna mass-media?

 

  • extras din
    Radu Herjeu TEHNICI DE PROPAGANDĂ, MANIPULARE ŞI PERSUASIUNE ÎN TELEVIZIUNE
Sumar
Nume articol
Televiziunea – stimulator de violenţă. Streaming LIVE, ULive.ro
Descriere
Streaming LIVE, ULive.ro. Transmisiune LIVE pe internet fara limita de unici. Daca ai tu o camera WEB poti lua dosr spatiu de emisie pe serverul ULive.ro
Autor
5.00 avg. rating (99% score) - 1 vote