Copiii şi televiziunea. Streaming LIVE…

5.00 avg. rating (99% score) - 1 vote

Streaming LIVE

Am văzut în capitolele anterioare modul în care televiziunea influenţează nu numai capacităţile fizice şi intelectuale ale copiilor dar şi procese extrem de importante: concentrarea, atenţia, imaginaţia. Vom analiza acum alte efecte ale modului în care televiziunea recreează realitatea şi urmăririi în exces a programelor. Copii se uită la televizor, în medie, 23 de ore pe săptămână, mai puţin decât timpul petrecut la şcoală şi cu mult mai puţin decât cel petrecut discutând cu părinţii sau cu prietenii. Un studiu mondial realizat de Academia americană de pediatrie arată că, din cei 70 de ani pe care îi va trăi, un om va sta 7 ani în faţa televizorului.

copii-TV-press-ulive.ro-trasmisii-live-streaming-live-cu-telefonul-ulive

Streaming

O statistică îngrijorătoare arată că preşcolarii îşi petrec cea mai mare parte a timpului liber în faţă micilor ecrane. Este extrem de răspândită practica părinţilor de a-şi pune copiii (chiar dacă sunt foarte mici) în faţa televizoarelor pentru a-i linişti şi pentru a scăpa de grija lor. Atracţia pe care în special reclamele o exercită asupra copiilor cu vârste foarte fragede se explică prin succesiunea foarte rapidă de imagini intens colorate, de însoţirea acestora cu melodii jucăuşe şi de folosirea masivă în publicitate a copiilor, a personajelor din desenele animate sau a unor fiinţe fantastice. De asemenea, s-a constatat că, pe măsură ce cresc, tot mai multe activităţi le desfăşoară în prezenţa unui televizor prins. Mănâncă sau se joacă, îşi fac lecţiile sau discută cu ceilalţi în faţa televizorului. Atenţia copiilor este împărţită. S-a constata că 60 % din timp îl acordă televizorului şi nu celeilalte activităţi desfăşurate simultan.

După 6 ani, durata vizionării programelor televiziunii scade sensibil atât din cauza diminuării timpului liber cât şi existenţei unor alternative. În adolescenţă creşte iar, în primul rând din cauza incapacităţii multor tineri de a construi relaţii cu ceilalţi şi de a-şi folosi timpul liber în activităţi desfăşurate alături de prietenii lor, în paralel cu scăderea sensibilă a celor realizate împreună cu părinţii.

Televiziunea ilustrează interacţiunea socială şi relaţiile interumane. Oamenii din televizor îşi exprimă sentimentele, emoţiile, empatia, bunătatea. Ei se arată şi a fi insensibili şi violenţi. Toate acestea au un impact major asupra modului în care copiii sunt capabili să identifice situaţii similare în viaţa de zi cu zi şi să le înţeleagă conotaţiile. Televiziunea prezintă, de obicei, un complex de teme despre normalitatea sau anormalitatea unor tipuri de relaţii umane, despre legătura dintre anumite situaţii şi răspunsurile cele mai potrivite. Toate acestea reflectă valorile culturale împărtăşite de comunitatea în care se difuzează programele respective. Pe de cealaltă parte, telespectatorii sunt stimulaţi să reacţioneze la prezentarea unor situaţii care seamănă foarte mult cu cele întâlnite în realitate. Mai mult, a crescut tendinţa de a răspunde acestora in urmă în acelaşi mod în care observă că reacţionează personajele de ficţiune. Cu cât situaţia prezentată de o emisiune pare mai reală, cu atât răspunsul telespectatorului este mai intens, cu atât reacţia lui reflectă sistemul de valori în baza căruia ar acţiona în realitate.

Din păcate, situaţiile respective sunt ilustrate şi în emisiunile adresate copiilor, ele neputând fi identificate corect, din cauza lipsei de experienţă practică. Astfel, copiii află cu ce situaţii s-ar putea întâlni în viaţă dar, mai presus de aceasta, învaţă cum să răspundă la acestea într-un mod acceptabil din punct de vedere ale normelor sociale împărtăşite de comunitate şi de realizatorii de televiziune. Televiziunea îi arată pe oameni exprimându-şi trăirile în mod explicit. Aceştia se bucură, se supără, le pare rău, se entuziasmează, le este frică, sunt surprinşi, se simt vinovaţi, sunt dezgustaţi. O analiză atentă ne arată că există un şablon relaţional între situaţie şi reacţia la ea. Cu alte cuvinte, se prezintă atât situaţia cât şi răspunsul considerat normal la aceasta. O analiză cantitativă ne arată că cele mai des reprezentate în televiziune sunt reacţiile de tipul: furie, frică, curiozitate, bucurie şi tristeţe. Mult mai rare sunt manifestările sentimentului de vinovăţie sau de dezgust. Aceste trăiri sunt asimilate de copii împreună cu modurile cele mai frecvent ilustrate de exprimare. Ei “recunosc” în viaţa de zi cu zi caracteristicile manifeste ale trăirilor celorlalţi şi nu ajung la concluzii în urma analizei situaţiei. la rândul lor, apariţia unui anumit afect atrage manifestarea lui într-un anumit fel preluat din modelul prezentat de emisiunile de televiziune. Astfel, copiii învaţă să recunoască manifestările emoţionale, îşi fac o părere despre incidenţa cazurilor în care oamenii simt una sau alta dintre emoţii, învaţă să asocieze unele situaţii cu stări afective specifice şi asimilează aşteptările societăţii privind comportamentul şi manifestările emoţionale. Totul conduce, aşa cum spuneam, la construirea unor anumite modele care includ reacţia emotivă, experienţele, expresia şi comportamentul.

Riscul cel mai mare este acela că, la situaţii asemănătoare ca formă, copiii tind să răspundă afectiv şi să se comporte conform modelului asimilat. Până la 7 ani, copiii intervievaţi au fost capabili să recunoască plăcerea şi neplăcerea manifestate de personajele preferate. După această vârstă, ei pot identifica fericirea şi tristeţea unor copiii din emisiunile văzute. dar, doar în jumătate din cazuri, au putut identifica supărarea ca stând la baza reacţiei personajului. Frica a fost şi mai greu de identificat, pentru că modul de manifestare nu corespundea modelului asimilat. Acest model se aplică nu numai în relaţiile dintre copii şi ceilalţi oameni din lumea reală ci şi între ei şi personajele sau situaţiile prezentate în televiziune. Astfel ei reacţionează emoţional la întâmplările din filmele de ficţiune şi faţă de trăirile personajelor ca în realitate.

Dezvoltarea cognitivă influenţează şi răspunsul afectiv la televiziune. Intensitatea reacţiei copiilor la conţinutul programelor scade odată cu creşterea capacităţii de a face distincţia dintre realitate şi ficţiune. În special frica este cea care se manifestă din ce în ce mai puţin pe măsură ce creşte capacitatea de a înţelege intriga filmului urmărit şi de transfera în analizarea situaţiei elemente dobândite în construirea relaţiilor de zi cu zi. Mai mult, s-a observat că frica este mult mai pregnantă în situaţii cu care copiii s-ar putea confrunta în realitate. Pe măsură ce copiii cresc, apare capacitatea de a înţelege legătura dintre cauză şi efect şi de a identifica urmările concrete ale unei acţiuni, chiar dacă acestea nu sunt prezentate ca fiind succesive. Nu e de mirare că mulţi copiii folosesc schema de desfăşurare a intrigii şi ajungerea la un deznodământ ca pe un şablon pe care îl folosesc atunci când evaluează situaţii reale.

Putem concluziona că, în absenţa unei participări a părinţilor la procesul natural de creare a unei imagini despre lume şi la stabilirea unor scheme logice de comportament şi reacţie, în condiţiile în care şcoala se dovedeşte incapabilă să umple golurile lăsate de această absenţă, televiziunea este cea care, chiar dacă nu urmăreşte în mod conştient acest lucru, are un câmp larg de acţiune pentru a influenţa dezvoltarea psihică a copiilor şi de a înlocui un proces coerent de educaţie cu unul fragmentat, aproape imposibil de controlat şi cu efecte care apar într-un interval lung de timp.

Mai puteti citi pe ULive.ro si:
Relaţia între stat și mass-media  ……
Ce inseamna mass-media?…..

Televiziunea – stimulator de violenţă.

 

  • extras din
    Radu Herjeu TEHNICI DE PROPAGANDĂ, MANIPULARE ŞI PERSUASIUNE ÎN TELEVIZIUNE
Sumar
Nume articol
Copiii şi televiziunea. Streaming LIVE...
Descriere
Te ajutam sa transmiti LIVE ce este important pentru tine. Fara limita de UNICI, cu aparatura noastra sau cu a TA. LIVE TV. O statistică îngrijorătoare arată că preşcolarii îşi petrec cea mai mare parte a timpului liber în faţă micilor ecrane. Este extrem de răspândită practica părinţilor de a-şi pune copiii (chiar dacă sunt foarte mici) în faţa televizoarelor pentru a-i linişti şi pentru a scăpa de grija lor.
Autor
5.00 avg. rating (99% score) - 1 vote